MUNICIPIUL GALAȚI – DEZVOLTARE DIN ,,EPOCA DE AURˮ

 

     Situat deopotrivă pe malurile Dunării, Siretului, Prutului şi Lacului Brateş reprezintă cel mai important oraş al Moldovei de Sud, influenţând economic şi financiar spaţiul situat în estul şi sud-estul ţării, la 10 km de granița cu Republica Moldova și Ucraina, ocupând estul României și al Uniunii Europene. Este reședința județului cu același nume, și raportat la acesta, ocupă extremitatea sudică. Cel mai apropiat oraş de Galaţi este Brăila, situat la sud, la doar 12 km, respectiv reşedinţa judeţului cu acelaşi nume

     Oraşul ocupă trei terase ale Dunării cuprinse între 4 – 49 m altitudine, având un caracter peninsular, fiind înconjurat din trei părţi de apele Siretului, Dunării şi Prutului, împreună cu Lacul Brateş, având un relief neted.

     Oraș cu rădăcini medievale, păstrează puțin din arhitectura veche, fiind dezvoltat teritorial și economic mai ales în perioada comunistă.

      Aflat într-un spațiu deschis orașul a fost jefuit de tătari în 1651 și de turci în 1711 și devastat de două incendii (1769 și 1821); a fost sub ocupație bulgaro-austro-ungară (între 1916-1918) și germană (1944). În timpul ultimei ocupații centrul vechi, despre care scrierile vremii spun că era cochet, a fost ținta avioanelor sovietice, care au bombardat zona și portul, ocupate de germani, afectând fondul de locuințe, rămase părăsite, locuitorii refugiindu-se în Brăila.

     După bombardamentul sovietic, în timpul retragerii germanilor, aceștia au dinamitat străzile, astfel încât la sfârșitul războiului o mare parte din oraș era distrus. Din acest motiv în zona centrală nu se păstrează multe locuințe vechi, iar cele puține aflate în picioare, se află într-un stadiu ridicat de degradare, ci au fost construite blocuri după planul de sistematizare aprobat. Urmele locuirii grecilor, bulgarilor, evreilor sau italienilor, care formează comunități importante în oraș, nu se regăsesc în infrastructura urbană. Schița de sistematizare care fixa etapele de dezvoltare ale centrului orașului a fost aprobată de către Consiliul de Miniștri în 1955, proiectându-se pentru Galați un număr de peste 16.000 apartamente, investițiile realizate în perioada comunistă fiind imense, apropiate de cele realizate în capitala, București. În acel moment, lucrarea constituia prima de acest fel din țară. Piața centrală și promenada principală către Dunăre au fost conturate în cadrul acestui ansamblu. Soluția propunea realizarea unui sistem de piețe și esplanade care să lege faleza cu cea mai veche stradă rezidențială a orașului (Republicii, azi Domnească) și zona de vest a orașului cu zona portului. Între 1961-65, în zona centrală a orașului au fost construite blocuri noi (3000 apartamente) – fig. nr. 1, iar în zona de vest a orașului au fost ridicate cartierele Țiglina I și II (7000 apartamente) – fig. nr. 2 și 3.

fig .1-Zona Centrala;                    fig.2-Tiglina I;                 fig.3-Tiglina II

     În momentul deschiderii combinatului siderurgic, spre Galați s-au îndreptat mase importante de oameni, fiind necesare construcții de locuințe noi la vest de valea Țiglinei, în paralel cu spațiul pe care s-a ridicat combinatul. După 1990, orașul se dezvoltă în strânsă legătură cu influențele străine, fiind ridicate ansambluri de locuințe moderne, uneori situate pe vechile fundații începute în 1989, și se diferențiază mult locuințele individuale, ridicate atât în locul bătrânelor case din zona veche a orașului sau a unor mici localități integrate în vatra orașului prin extinderea din a doua jumătate a secolului trecut, cât și locuințe ridicate în nordul orașului, mimând un fenomen de revărsare urbană.

     Municipiul Galați este modelul de oraș în care migrația a jucat un rol esențial în creșterea sau descreșterea numărului de locuitori, rezultând o populaţie eterogenă, cu spaţii de provenienţă diferite, deci un amalgam demografic. Numărul de locuitori plasează orașul în categoria celor de rang II alături de Iași, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov sau Craiova. Populația orașului crește de la 80000, în 1948, la 240.000 în 1977 și 326.000 în 1992, după care înregistrează o scădere (260.000-280.000 – 2015), în strânsă legătură cu dezvoltarea sa.

     Ocupând o suprafață de 246,4 km2, Galațiul este organizat pe cartiere de locuit, ce acoperă 55% din totalul suprafeței intravilanului. Apariția acestora este determinată  de industrializarea specifică, din perioada comunistă. Dacă primele locuințe au fost ridicate într-un spațiu inundabil, ocupațiile locuitorilor din așezarea Galați fiind legate de pescuit și comercializarea peștelui, orașul se extinde ca un evantai de la est la vest, spre principalul factor ce a determinat dezvoltarea sa: combinatul siderurgic. În structura populației orașului, acum două secole, pe lângă români, trăiau greci, turci, evrei, lăsând o amprentă clară asupra aspectului locuințelor (multe dintre ele aflate într-o stare deplorabilă, altele s-au dărâmat la seismul din 1977).

     Bombardamentele și minarea străzilor de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, au dus la dispariția aproape totală a acestora, fiind refăcute, în principal, instituțiile care nu aveau doar utilitate rezidențială. Din acest motiv această zonă mai veche a orașului a fost refăcută în cea mai mare parte existând multe locuințe colective ridicate între 1957 și 1987, sau chiar după 2000.

       După stabilirea planului de amenajare urbană, adoptat în 1955, primul de acest fel din țară, orașul Galați, care, din 1952 devine reședința regiunii Galați, iar mai apoi a Județului Galați, intră într-un proces îndelungat de transformare urbană. Între 1960 și 1966 sunt construite cartierele Țiglina I și II, Mazepa I și II, fiind ridicate blocuri p+4, semidecomandate, cu 2 sau 3 camere, turnate, multe dintre ele fără subsol tehnic, substratul loessoid și tehnologiile existente făcând posibil doar ridicarea unor astfel de locuințe. Utilizare agricolă dominantă a spațiului devenit astfel rezidențial, a făcut posibilă o sistematizare a teritoriului, rezultând cartiere aerisite, cu blocuri situate la distanțe mari între ele, lăsând loc dezvoltării spațiului verde. Între 1966 și 1970, pe fondul dezvoltării industriale, ca urmare a deschiderii combinatului siderurgic și valului de populație ce se îndrepta spre oraș, sunt ridicate 3 cartiere (primele cu denumirea de Micro – 16, 19 și 40, care să poată absorbi fluxul de populație). Blocurile, de tip p+4 sunt de garsoniere sau apartamente de 2-4 camere, cu o densitate ridicată, fiind construite foarte aproape unele de altele, au confort redus, semidecomandate, suprafețele apartamentelor fiind mici (34m2, pentru un apartament cu două camere). În perioada, 1973-1976, sunt ridicate blocuri care vor constitui cartierele ocupate de siderurgiști, construite în paralel cu spațiul ocupat de platforma siderurgică, legătura fiind facilitată de prezența viaductului. Se păstrează aceleași caracteristici: blocuri p+4, semidecomandate, ce suprafețe reduse, apropiate între ele, blocuri de locuințe. Imediat după seismul din 1977 construcțiile stagnează, sunt regândite strategii, blocurile aflate la stadii incipiente sunt transformate (proiectate p+10, rămân p+4 – în Micro 14). Se schimbă materialele utilizate – se renunță la pereții turnați în favoarea pereților modulari. Se ridică însă multe blocuri turn (p+8 sau p+10 – în Micro 18), caracterizate printr-un confort crescut, apartamentele fiind mai mari (56-60 m2 pentru un apartament cu 2 camere). În același timp este momentul în care spre oraș sunt direcționate persoane cu înaltă calificare, apartamentele, deținute de stat fiind repartizate după criterii care luau în calcul pregătirea profesională sau numărul membrilor familiei, din acel moment populația orașului înregistrând un spor natural ridicat.

     Reguli asemănătoare sunt aplicate în ridicarea locuințelor colective și din perioada următoare – apartamente mari, decomandate, cu 2,3 sau 4 camere, p+4 sau p+8/10, fiind utilizate spațiile situate între cartierele ridicate anterior spre limita vestică a orașului.

     În ultimii ani, din deceniul nouă al secolului trecut, se construiesc cartiere în spațiile situate în interiorul orașului, evitate, pe de o parte, ca urmare a prezenței Văii Țiglina, limită naturală a orașului prin râpele existente, fiind necesare transformări ale reliefului inițial prin acoperirea văii și realizarea unor canale de drenaj subteran, iar pe de altă parte a existenței unei unități miliare, din care s-au preluat o parte a terenurilor pentru construcția noilor blocuri, caracterizate printr-un confort ridicat, în raport cu celelalte spații rezidențiale construite până în acel moment. O parte importantă din suprafața cartierului este ocupată de Cimitirul Eternitatea. Partea nordică a acestor cartiere poartă numele și de Aviației sau Aurel Vlaicu, amintind de existența, la Galați, a unui aeroport.

După 1990 orașul se dezvoltă spre cele două spații în care nu există limite naturale sau economice prin înglobarea unor localități rurale, care devin astfel cartiere ale orașului, păstrând, în mare parte, arhitectura rurală – Filești, Barboși.  Spre nord se poate vorbi de o ,,revărsare urbană”, fiind ridicate locuințe spațioase, vile, unele sub forma unor ansambluri, monitorizate prin pază. Ultimele trei decenii aduc o stagnare a construcțiilor spațiilor rezidențiale, ridicându-se ansambluri de locuințe individuale sau colective în intravilanul localității, unele situate pe vechile fundații începute înainte de 1990. Sunt locuințe spațioase (peste 90m2, pentru un apartament cu 2 camere), situate în zone favorabile – artere importante, faleză. În zona veche a orașului casele vechi, tip vagon, sunt înlocuite de case noi.

     În ansamblu, aspectul spațiului rezidențial gălățean este neuniform, locuințele diferențiindu-se ca formă, vârstă, spațiu construit și reflectă influența directă a factorilor naturali și istorici prezenți în zona orașului Galați. Orașul poate fi împărțit în două zone, neomogene, cea estică, unde domină locuințele individuale (fig. nr. 4), și cea vestică cu locuințe colective, dar ambele zone nu exclud prezența celuilalt tip (fig. nr. 5, 6, 7)

3
fig.4
4
fig.5
2
fig.6
1
fig.7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s